Balastul

Eu m-am mutat in casa in iulie 2020. Am inceput sa o amenajez in 2019, In speranta ca ma si mut in 2019, cand se va finaliza totul si voi semna contractul in forma autentica. Ca asa era vorba. Nu mai tarziu de septembrie 2019. De 3 ori am prelungit antecontractul. De 3 ori. Ma rog, Bardasan l-a prelungit, ca nu era gata cu toate. Si eu am tot acceptat, ca deja ajunsesem la punctul in care nu mai aveam incotro. Banii erau toti in amenajari, apartamentul trebuia sa il vand. Asa ca am facut cumva si m-am mutat. In 4 iulie 2020.

Multe n-au fost la locul lor, insa acum vorbim despre drum.

Drumul era inexistent. Concret, era lasata o portiune de pamant prin fata curtilor, care ulterior avea sa fie drum. Daca e sa te iei dupa acte, in 2019 trebuia sa fie drum. Daca e sa te iei dupa fapte, l-a facut (partial) in 2021. Daca e sa te iei dupa lege, drumul nu exista nici azi, ca nu e receptionat.

Asa. Eu am fost primul locuitor al strazii. Drumul arata asa:

Daca era timp frumos. Daca ploua, nu mai arata asa. Asa ca l-am rugat pe Bardasan sa faca ceva. Pentru ca eu consideram ca, daca tot nu e in stare sa se tina de cuvant cu termenele (eu chiar credeam pe atunci ca vrea sa finalizeze), minim de bun simt din partea lui ar fi sa imi ofere posibilitatea sa ajung acasa.

Concret, l-am rugat sa imi aduca niste piatra si sa o taseze. Si mi-a trimis Bardasan vreo 4 camioane cu balast. Doua intr-o zi si inca doua dupa o zi-doua, nu mai stiu. Ca piatra e scumpa.

Si eu a trebuit sa imi caut un om cu un utilaj care sa imi imprastie balastul pe drum. Sa ne intelegem, eu complet necunoscator in domeniul constructiilor; ce am invatat intre timp am invatat pe pielea mea, in ultimii ani, din cauza lui Bardasan.

Asa. Am gasit om, a venit, si mi-a spus ca imi trebuie vreo 60-80 camioane, nu 2-4. Eu am insistat sa il imprastie pe asta existent, cum poate el. A vazut ca nu inteleg, si l-a imprastiat.

Astea erau primele doua masini. Mi-a spus muncitorul atunci, sa fac bine sa nu mai aduc ca mai rau imi fac. I-am scris lui Bardasan, dar el le-a trimis oricum. Si le-a basculat si pe celelalte.

Nu doar ca nu m-a ajutat, m-a incurcat rau. Nu doar ca m-a incurcat, a mai si sustinut ca asa trebuie sa fie. Cu o nonsalanta….

I-am trimis un video. Pe un grup pe care eram toti (m-a sters intre timp, va zic eu de ce mai incolo). Ca sa vada cum merg eu acasa.

Sa imi scuzati va rog accentul de ardelean. La mine in cap vocea mea suna de prin Brasov asa, dar cand deschid gura e Zalau de fapt. Eu nascut si crescut in Cluj.

Intr-o zi l-am prins la povesti in capatul strazii, i-am facut o poza asa cu zoom de pe balcon si l-am invitat sa intre pe strada, daca tot e cum trebuie sa fie.

N-a venit.

Asa ca, eu, pana sa imi pun singur piatra pe drum, sa pot merge acasa, aveam urmatorul ritual de timp ploios:

Plecam dimineata de acasa incaltat in cizme de cauciuc. Cu o sacosa de rafie in mana in care erau alte cizme de cauciuc. Si un ghiozdan in spate in care erau adidasi. Si mergeam toata strada, pana la masina, care era parcata pe Bicaz, in capatul strazii. Acolo, puneam cizmele curate in portbagaj, cizmele murdare in sacosa de rafie, sacosa de rafie in portbagaj, adidasii in picioare, si urcam in masina si plecam la munca.

Ajungeam acasa, opream tot la inceputul strazii. Puneam adidasii in ghiozdan, ghiozdanul in spate, cizmele curate in picioare, sacosa de rafie cu cele de dimineata in mana, si incet spre casa. In curte spalam cu furtunul 4 cizme si le aranjam frumos pentru ziua de maine.

Suntem la 5 km de centrul Clujului. Deseori mergem pe jos pana in Piata Unirii. Sa nu credeti ca stam in varf de munte.

Asa. Si apoi mi-am adus eu piatra. Am pus toti vecinii mana de la mana, am adus piatra, un om de bine cu un utilaj, si am facut un culoar micut, pe post de drum. Si asta a fost.